Problemele uzuale ale buzelor
Când totul decurge normal în viața noastră și buzele sunt aparent fericite, poate aplicăm un balsam de buze sau un luciu, cel mult. Cam aceasta este îngrijirea de „bază”, să-i zicem, așa e? Ne vedem de treburi în continuare și știm că ne putem baza pe un zâmbet frumos. Folosim buzele pentru a bea, mânca, râde, săruta, iar în momentul în care simțim că ele au o problemă, ne este aproape imposibil să le ignorăm, nu?
Deoarece buzele au mai puține straturi de piele decât restul feței, sunt mai sensibile la produse cosmetice, alimente și alergeni. Cele mai frecvente probleme ale buzelor sunt dermatita de contact, cheilita alergică sau iritantă, cheilita exfoliativă și cheilita angulară. Eu le-am avut pe toate și nu mi-a plăcut deloc, deoarece, în afară de faptul că s-au crăpat, s-au exfoliat și îmi provocau durere, erau extrem de inestetice (iar mie îmi plac buzele mele hidratate și strălucitoare). Dacă știți cum se simt, haideți să descoperim și ce tip de remedii avem pentru aceste probleme.
Dermatita de contact
Cunoscută și sub numele de hipersensibilitate de tip IV sau întârziată, aceasta poate apărea la orice lucru la care am fost expuși măcar o dată în viață (mda…). Roșeață, mâncărime și vezicule mici distinctive sunt semnele acestui tip de afecțiune. Pot apărea, spre exemplu, de la contactul cu cojile unor fructe exotice nespălate (cum ar fi mango), și de la iederă sau stejarul otrăvitor.
Veziculele pline cu lichid nu sunt contagioase, doar că pot apărea în zone ce au avut o expunere inițială mai redusă sau au fost expuse mai târziu. Atingerea sau frecarea acestora poate duce la infectarea dermatitei și poate agrava substanțial situația.
Opțiunile de tratament pentru acest tip de dermatită variază de la produse de vindecare sau susținere (prin timp și răbdare), la antihistaminice (topice sau orale). Un alt tip de tratament care poate fi explorat (eu personal nu l-am testat), este cel cu steroizi, dar făcut exclusiv sub îndrumarea unui medic.
Cheilita alergică și cheilita iritantă
Aceste două tipuri de cheilite sunt similare cu dermatita de contact. Termenul cheilită înseamnă buze inflamate și acoperă o gamă largă de cauze și simptome. Cheilita alergică, evident, se face de obicei din alergii la ingredientele produselor pentru buze (parfumuri, conservanți sau chiar ingrediente naturale). Coloranții din rujuri pot provoca reacții, precum și contaminanții (cum ar fi nichelul).
Aceste alergii pot fi dificil de identificat, deoarece cele mai multe produse pentru buze conțin foarte multe ingrediente… Cheilita iritantă provine adesea din linsul buzelor (sursă constantă de iritație a pielii buzelor și un obicei greu de îndreptat), iar cei mai mulți dintre noi o facem inconștient.
Cheilita exfoliativă
Este atunci când stratul cel mai exterior al celulelor pielii se află într-o continuă stare de exfoliere, ceea ce face ca buzele să nu poată reține umezeala sau să se vindece în mod natural singure. Bineînțeles că tendința este să tragem de ele (nu?), și să le curățăm, doar că acest lucru agravează problema. Buzele au nevoie de umiditate și de hidratare.
Când buzele sunt în această stare, este mai greu să se vindece dacă aplicăm mai mulți posibili alergeni (din produse cometice, spre exemplu). Un posibil tratament poate fi cel cu vaselina albă pură care blochează pierdera apei și nu irită pielea, la fel ca și uleiul de cocos. După aplicarea unui asemenea tratament, rezulttele pot începe să apară în cel mult 3-5 zile.
Cheilita angulară
Afecțiune comună în care colțurile gurii, uni sau bilateral, sunt crăpate și dureroase. Cauzele acesteia variază de la saliva excesivă care se poate acumula în colțurile buzelor,la vântul și temeperaturile scăzute.
Persoanele care au pielea sensibilă, cele care iau des antibiotice, precum și cele care au deficiențe de fier, zinc sau vitamina B3, sunt predispuse mai mult la acest tip de afecțiune. De asemenea, acest tip de cheilită poate fi semnul unei infecții fungice su bacteriene și cu această ocazie este bine să ne adresăm și medicului.
Cum vindecăm?
Toate problemele expuse până acum au în comun inflamația, pierderea de apă și capacitatea de vindecare afectată din cauza pielii rănite.
Ce putem face? Câteva opțiuni, mai jos:
- Alegem produse pentru buze cu cât mai puține ingrediente
- Alegem produse vegane & organice controlate care să conțină ulei de cocos
- Dacă afecțiunile sunt severe, consultăm un medic
- Folosim vaselină albă pură (chiar ajută)
- Încercăm să nu lingem sau smulgem pielea buzelor
- Evităm alimentele sărat, acide sau foarte fierbinți (de asemenea vinul roșu, sucul de portocale, salsa sau chipsurile pot irita în continuare buzele în starea lor compromisă)
- Încercăm să aflăm care sunt posibilii noștri alergeni (cam greuț, știu), dar e de mare ajutor dacă o facem
- Căutăm produse fără parfum, parabeni, culori sintetice sau care au protecție solară chimică
Pentru o stare sănătoasă și fericită și un zâmbet frumos, îți doresc să ai grijă de tine, cu orice preț!