Sunt ceea ce simt, ce trăiesc, ce cred și ce împărtășesc!
Sunt o persoană care se entuziasmează repede și care crede în oameni. Mă bucur atunci când găsesc lucruri frumoase pe care să le transform în pasiuni și să le urmez nebunește, așa cum s-a întâmplat cu Generock.
Datorită faptului că am transformat orice întâmplare din viața mea într-o experiență, pentru mine este o încântare să aduc frumusțea vegană, ca și concept, în atenția cititorilor și pasionaților de sănătos și frumos! De ce așa? Pentru că avem prea multe motive de bucurie și prea puține de stat la îndoială. Natura e vie, ne susține cu totul întreaga viață și e la îndemână. Cum să ratăm ocazia de a ne menține în echilibru cu ea, nu?
Profesia mea de bază este de profesor pentru învățământul primar și preșcolar. Este o latură de suflet pe care o voi păstra mereu cu mine, deoarece pentru a ajunge acolo am reușit să îmi depășesc bariere de răbdare și ambiție, de aceea sunt tare mândră de asta. Am învățat multe de la elevii mei, iar printre cele mai importante aspecte este acela că există magie și frumos în orice, dacă ai răgaz să vezi asta!
Am învățat să trăiesc fiecare zi ca pe o vacanță și să îmi las la iveală latura sensibilă, dar puternică, aceea care întotdeauna spune: sunt iubire!
STAY AWAKE!
Îmi place iarna. O simt și o trăiesc cu intensitate. Îmi place vara și marea, mă regăsesc acolo…
Sunt o vegetariană gurmandă și ador să descopăr experiența de a mânca sănătos și cu plăcere. Ador să trăiesc experiența și nu situația în parte. Printre altele mai importante, acest aspect îl las ca moștenire copiilor mei.
Lozinca după care îmi ghidez viața este STAY AWAKE. Asta, deoarece a rămâne trează și prezentă este un lucru esențial pentru a-mi înțelege menirea în această dimensiune a vieții mele.
Sunt Georgiana Pană, CO-Fondator Generock și scriu acest blog, cu mult drag!
Iubesc să iubesc și asta împart zilnic cu familia mea, cu cei dragi și apropiați mie. ♥